27 Martie

un comentariu pana acum

Adaugat de Alex Huditan in categoria De la Participanti

Mintea liniştită

Pe unde te duci, din ce citeşti, ce auzi, afli despre mintea liniştită. De asemenea, mai afli şi faptul că mintea strică, şi că e bine să îţi asculţi inima. Dar mai auzi şi faptul că e bine să existe legătură între minte şi inimă. Următorul gând ce îţi trece prin cap este: care este adevărul? Se mai spune că adevărul e pe undeva pe la mijloc. Pornind de la logica asta, adevărul ar trebui să fie legat şi de minte şi de inimă, deci pe undeva la mijloc.

Cînd se vorbeşte despre minte, se pomeneşte şi de meditaţie (de cele mai multe ori), pe care dacă o practici în mod constant şi susţinut (ca execiţiile de matematică), te ajută să te vezi pe tine, aşa cum eşti tu în profunzime, şi începi să vezi clar şi ce se întîmplă în jurul tău. Te intrebi în continuare ce se întîmplă în timpul meditaţiei (precum şi a altor tehnici), de apare o transformare de paradigmă în interiorul tău. Răspunsul inevitabil este că gândurile dispar în timp, prin practică, nu de tot, că doar suntem în starea de oameni, şi începi să ai aşa numita minte liniştită, care te ajută să înţelegi şi să iei decizii adecvate. Dar cum de înţelegi ce nu reuşeai să desluşeşti pînă atunci?

Explicaţia este că fiinţa ta se relaxează aşa de mult încât începi să întrevezi ce este şi nu ce credeai că este. Cu alte cuvinte, prin meditaţie, blocajele la nivel de gândire, înţelegere, simţire, manifestare, dispar, şi astfel începi să înţelegi. Altfel spus, gândurile care te determinau să ai acea neclaritate descrisă mai sus se potolesc, se transformă, şi lasă loc liber gândurilor adecvate sau intuiţiei şi astfel, iei o decizie bună, şi ţi se va spune că ai luat o decizie cu inima, deci s-a creat legătura dintre minte şi inimă. Sintetizând ce am simţit, auzit şi citit, prin practicarea uneia sau mai multor tehnici, fie că e vorba de meditaţie, rugăciune, afirmaţie, transmisie, auto-analiză, etc., aparţinând unor sisteme spirituale sau de alt gen, ajungi să ai o minte liniştită, ca urmare a eliminării blocajelor, aspect care te va duce la intuiţie sau gând sau informaţie adecvată, care este tradusă de creier şi se transformă în vorbe sau acţiuni benefice pentru tine, care îţi vor îmbunătăţi viaţa, fapt ce presupune deja că intri pe făgaşul unei vieţi armonioase, în care gîndurile sau intuiţia sau informaţia adecvată, se manifestă deja în viaţa ta.

Cu alte cuvinte, eşti în armonie cu Universul, pentru că intuiţia este cuvântul acestuia, prin care ne vorbeşte!

Verka Velar

23 Martie

3 comentarii pana acum

Adaugat de Alex Huditan in categoria De la Participanti

Inceputul

Inceputul este cel mai dificil…

Aceasta plasmuire a vietii si a celor gandite, in care din nimicnicia infinitezimala a unui gand, incerci sa construiesti ceva.
Si asta n-ar fi nimic, daca s-ar disipa precum a si aparut, insa… vrei sa capete sens si forma, vrei sa poata fi simtit, sa aiba o manifestare evidenta si mai ales, sa poata fi trait. Pana la urma asta dorim cu totii, sa putem trai consecinta gandurilor noastre frumoase. Iar daca privesti asa, este oarecum simpla calea de la impulsul primei dorinte, pana la modul in care aceasta se concretizeaza, insa viata si timpul au complotat pe ascuns, astfel incat sa se asigure ca noi meritam aceasta finalizare dezirabila. Un complot meschin ar spune unii dintre cei incercati mai aspru, dar binevenit pentru toti cei care realizeaza ca nu varful muntelui este implinirea, ci placerea drumului!

Dar sa revenim la inceputuri si directii, desi nu de putine ori am oftat, impovarat fiind de ipostaza sociala si geografica a minunatei noastre configuratii actuale si am trait la intensitate ridicata, multe dintre consecintele acesteia; nu-mi este greu deloc sa inteleg persoanele care ajung in acel punct critic al unui blocaj in care simt cu toata fiinta lor ca trebuie sa se opreasca si sa schimbe tot. Insa viata a considerat ca printre lectiile pe care trebuie sa le primesc, este necesar sa se numere si cea in care, dupa ce am muscat fortat din neplacutele decantari ale acestei cafele obscure, sa ma ridice pentru a ma abandona in deriva ametitoare a tumultoaselor spume rafinate, lasandu-ma prada seductiilor elitiste.

La inceput totul era confuz, nu intelegeam cum este posibila o trecere atat de brusca de la ceva ce-mi era potrivnic, la acel ceva pe care-l consideram confirmarea evolutiei personale… Insa, sus-mentionatul complot al timpului cu viata, mi-a rezervat inclusiv “luxul” unor explicatii atat de simple si evidente incat… aproape ca-mi era rusine pentru ca nu le observasem, din cauza netarmuitelor mele asteptari in materie de complexitate.
Dupa cum probabil s-a dedus deja, partea neplacuta, care-mi stimulase aversiune fata de tot ce-mi era potrivnic, fata de tot ce nu iesea cum imi doream, fata de toate intentiile zdrobite in stari, mai mult sau mai putin, incipiente, acea parte care devenise in identitatea personalitatii mele, un fel de partizanat impotriva oricaror configuratii profesionale si sociale care-mi vampirizau gandurile si finalitatea pozitiva a acestora; DA, acesta era urcusul dificil, aceasta era ascensiunea, desi eu credeam ca nici nu ma clintisem, si ca orice as face, nu va marca nici o diferenta.

Desi acest sistem in care traim, este atat de bine optimizat incat sa ai prin excelenta dreptul de a fi insignifiant, TOTUSI are si mici fisuri. Poate ca nu intotdeauna este sesizabil si stiu ca de multe ori trebuie sa lupti pe intuneric si sa pasesti catre ceea ce tu crezi ca este INAINTE, nu de putine ori aceasta directie este gresita, insa daca intr-adevar dorinta ta are dreptul de a provoca in mod direct TIMPUL si VIATA, tu vei realiza dupa fiecare decizie eronata ca esti si mai aproape de scopul tau, iar confirmarea pe care o astepti, nu va intarzia sa apara, pentru ca acele fisuri pe care le punctasem, au un dar pentru tine, prin ele vor patrunde mici fascicule de lumina care nu doar ca vor spulbera apasatorul intuneric, ci vor reprezenta cerul instelat dupa care tu te vei putea ghida, ele vor fi busola ta!

Poate parea ciudat, dar nici macar nu vei realiza cand vei fi indeplinit onorabil toti pasii acestui drum initiatic personal, insa daca vei avea curiozitatea unor mici introspectii, va fi evidenta noua ta configuratie, si nu atat prin intensitatea perceptiilor (pentru ca daca nu stiai, ti-o spun eu acum: finetea si naturaletea modului in care tu percepeai lumea, vor avea alte nuante; unii te vor numi “superficial”, insa cei multi te vor considera MATUR, iar daca asta-ti era scopul il poti considera atins) cat prin noua scara de valori a acestora.
Apoi urmeaza acea surda senzatie de liniste, esti exact unde ti-ai dorit, tot universul tau s-a inchegat in forma pe care tu o imaginasei.
Ai ajuns in varf, varful tau! Poti ramane linistit aici, elogiind drumul si peripetiile acestuia; te poti imbata cu ambrozia confirmarilor, elogiul vanitatii va culmina cu modul in care tu ai inteles contrastul si fina pelicula intre lumina si intuneric. Nu-i nimic stingher in tot ceea ce-ti defineste viata, ba chiar totul are o inertie placuta.

Insa uneori chiar si in acest punct… se intampla ceva… ceva ciudat.
Apare o scanteie… din nimicnicia infinitezimala a unui gand, a unei intrebari:

OARE MAI EXISTA SI ALTE VARFURI?

OARE… INERTIA MEA PLACUTA NU-I ALTCEVA DECAT O RUTINA?

Inceputul este cel mai dificil! :)

22 Martie

2 comentarii pana acum

Adaugat de Alex Huditan in categoria De la Participanti

Magazinul de mirodenii

A fost odată …un magazin de mirodenii ce-mi transmitea mireasma în cele mai frumoase vise, în vise din care te trezeşti noaptea râzând de veselie şi cauţi repede un creion şi o bucată de hârtie.

A fost odată o idee ce a prins contur de la o scenă dintr-un film şi a reînviat apoi pe buzele unui prieten bun. De atunci multe iţe a mai ţesut ideea în capul meu şi multe străzi a mai străbătut curios ochiul meu.  Şi totul era liniştit când timpul era infinit…

Până-ntr-o zi când fata s-a întâlnit cu baba cea rea din pădure iar zmeul i-a furat ideea creatoare şi a multiplicat-o într-un lanţ de magazine de mirodenii!

Aşa c-a fost odată un magazin al meu, acum al altuia este…

Câţi dintre noi avem idei cu adevărat  geniale? Câţi am crezut într-un concept şi l-am transpus pe hârtie sub forma unui plan de afacere şi am lăsat să se aşeze praful cel de primăvară peste el, aşteptând toamna să îl coacă mai bine?  De ce ne place să procrastinăm la nesfârşit punerea în practică a celor mai arzătoare vise?

Poate teama de eşec să-şi spună cuvântul, poate nişte pitici răutăcioşi din minte care îngână într-una: nu eşti în stare, sunt alţii mai buni ca tine, nu ai resurse, bani, timp, ai un job de bine de rău, alţii nu au nici atât etc etc etc.  Gânduri negative care pe de-o parte sunt parte din tine, pe de alta sunt parte din alţii şi care o dată observate devin neputincioase. Cât mai ai de gând să aştepţi ?

Cineva spunea odată că un om căruia îi este teamă să se arate lumii îşi neagă propria existenţă şi trăind fără culoare trăieşte în van.

Anul acesta m-am hotărat să pun totul pe hârtie şi să acţionez. Să las gândurile negative de-o parte şi să le-nveselesc cu idei pozitive, cu oameni faini, cu frumuseţe şi abundenţă.

Şi ştiţi ce? Deja se întâmplă.

Aşadar vă invit şi pe voi la vis şi acţiune şi abia aştept să ne jucăm cu toţii la şcoala mea de poiuri ce a luat locul magazinului de mirodenii.

Alexandra Scarlat

Antreprenor de Şcoală Nouă


Facebook; www.irt.ro; membru activ TrainingCafe

Being happy in the pursuit and development of continuous happiness :)

15 Martie

0 comentarii

Adaugat de Alex Huditan in categoria De la Participanti

Dreptul la autenticitate

De multe ori credem ca fericirea sta in ceea ce ne aduce viitorul, in ceea ce urmeaza sa realizam, in obiective, vise si progres. Deoarece suntem atat de focusati spre ceea ce urmeaza sa realizam, nu ne dam seama ca azi am putea sa fim cu adevarat fericiti, daca ne-am accepta si iubi cu adevarat chiar asa cum suntem, in conditiile date si am accepta cu adevarat tot ceea ce vine catre noi. Nemaipunand tot timpul feedback-ul exterior pe seama esecului, ci am intelege ca sunt doar reflexii ale fiintei noastre in plan exterior, ca sunt doar mesaje sau raspunsuri la intentiile noastre profunde, pe care daca am reusi sa le interpretam in felul acesta ne-ar deschide poarta spre evolutie cu adevarat, si mult mai repede. Suntem invatati ca nu suntem fericiti decat daca indeplinim anumite conditii, si in fiecare moment ne ridicam fileul tot mai sus, ceea ce ne face practic imposibili de a mai intalni vreodata fericirea. Nu facem decat sa devenim consumatori de bunuri si servicii, fiind astfel permanent in cautarea fericirii, care nu devine altceva decat o „Fata Morgana”.

Venim pe lume perfecti, si foarte devreme invatam sa ne limitam optiunile, sa le conditionam de factori externi, si astfel generam programe complexe care ne invaluie ca intr-un cocon. Nu putem influenta la vremea respectiva lucrurile, asa ca le luam ca atare, asa cum vin, activand in noi sisteme de comportament artificiale care mai tarziu functioneaza perfect in a ne sabota accesul la fericire. Si asta aduce esec, iar esecul lasa stigmate adanci in sufletul nostru prin sentimentul de vinovatie, de frustrare sau de dezamagire. Fiindca acumulam atat de multe emotii negative reusim sa creem programe de insucces personal, sechele care iau diferite forme de manifestare perversa, fiind astfel foarte greu sa vedem adevarata cauza a neimplinirii si autosabotajului.

Cat de afectati de credem cand ne ranesc ceilalti, si pastram durerea in suflet pentru totdeauna, si nici nu ne dam seama cat de mult ne blocam accesul la implinire, neiertand pe ceilalti pentru greselile lor, fiindca de fapt nu ei sunt adevarata cauza, ci chiar intentiile noastre profunde ce iau diverse forme exterioare, manifestari ce vin mereu sa ne reaminteasca de adevaratul nostru drum.

Acestea sunt adevaratele piedici catre succes: ranile pe care le-am lasat netratate, ranile vechi, pe care nu vrem, sau nu putem sa le mai vedem, si ne distragem atentia de la noi insine facam tot felul de LUCRURI INTERESANTE, care sa ne tina ocupati. Focusandu-ne pe rezultate exterioare, pe confirmari primite din afara noastra, in loc sa ne multumim pentru ca existam, ca suntem unici cu adevarat, Astfel ca neintelegand niciodata tiparele create si ingropate undeva foarte adanc in noi insine, alergam dupa lucruri straine de noi, si niciodata nu atingem implinirea, fiindca ea de fapt nu exista asa cum o intelegem prin prisma sabloanelor si a conditionarilor. In concluzie noi suntem un mare dusman al nostru, fiindca chiar noi ridicam stacheta sus, tot mai sus, dar nu o facem cu rea vointa, ci pur si simplu asa am invatat.

Daca am fi mai ingaduitori si mai iertatori cu noi insine si cu ceilalti, si sa observam fiecare pas catre „implinire”, sa sarbatorim pentru asta de fiecare data si sa fim recunoscatori, ne-am apropia din ce in ce mai mult. Doar astfel putem simti succesul in fiecare clipa. Putem avea succes in fiecare moment daca am fi mai buni si mai rabdatori cu noi insine si sa ne oferim mai mult din ceea ce ne place sa facem cu adevarat, sa fim putin din cine suntem cu adevarat in fiecare zi fara sa ne culpabilizam. Noi in esenta, nu vrem altceva decat sa fim liberi, fericiti si iubitori, sa ne exprimam adevarata identitate intr-o lume fara limitari.

Ne-am oferi astfel mult mai multe sanse de a fi cu adevarat autentici, si asta nu ar face altceva decat sa ne puna in periculul de a fi cu adevarat fericiti. Si fiind macar putin mai multumiti cu noi insine, cu siguranta ca am fi mai buni si mai ingaduitori si cu ceilalti, si asta ar face ca azi sa fie o lume putin mai buna decat cea de ieri.

Mult succes pe drumul catre voi insiva!

Autenticitate deplina!

Elena Shvets

14 Martie

0 comentarii

Adaugat de Alex Huditan in categoria De la Participanti

Noi nu suntem trecutul nostru

În ultima vreme am simțit să lămuresc natura relațiilor din viața mea. Gândindu-mă la locul exact pe care îl au oamenii din viața în viața mea, am ajuns să deschid o discuție cu un bărbat pe care îl cunosc de 8 ani. N-am fost niciodată cu adevărat împreună. Dar nici doar prieteni.

Încercând să îmi dau seama ce simt și dorind să împărtășesc asta cu el, i-am spus că îl simt ca făcând parte din mine. De parcă prezența lui în viața mea și ceea ce este el, mă compune. I-am spus că simt de parcă l-am iubit dintotdeauna și pentru totdeauna. Ceea ce simțeam era foarte limpede. Și asta era exact ceea ce simțeam, ceea ce inima mea îmi spunea cu claritate.

Și totuși, după ce m-am uitat și mai atent în inima mea și am văzut ce e acolo, m-am reîntors la întrebarea pe care mi-o pusesem inițial. Cine era el în viața mea și ce rol joacă pentru mine în acest moment? Acest bărbat…

Discutând, n-am ajuns la nici o concluzie clară. El mi-a spus că nu putem fi doar prieteni pentru că mă iubește. Eu i-am spus că nici iubiți nu putem fi deoarece mi-a explicat că „statusul său mental” nu îi permite să se implice într-o relație, nu e pregătit pentru așa ceva.

Și lucrurile au rămas în aer.

Așa că a trebuit să mă uit din nou în inima mea și să mă întreb ce îmi doresc cu adevărat. Dacă el nu poate fi prietenul meu, iar eu nu pot fi iubita lui… înseamnă că nu avem loc unul în viața celuilalt. Și deci, e o poveste care trebuie încheiată. Pentru că eu îmi doresc să merg mai departe în viața mea.

Și atunci, cum rămâne cu faptul că el este o parte din mine, cum rămâne cu sentimentul că mă compune?

După ce mi-am pus întrebarea asta, mi-am adus aminte ce discutasem cu un alt prieten despre foste relații. Fără să fiu prea conștientă, i-am spus că atunci când o poveste se termină, ea este înlocuită cu altceva. El m-a contrazis, a zis că nu e vorba de o înlocuire, ci de o continuare. Că ceea ce a fost nu se șterge, ci doar mergi mai departe. Pe moment mi s-a părut că are dreptate.

Dar, acum îmi dau seama că, de fapt, înlocuirea exprimă mai mult adevăr despre o astfel de situație.

Am încercat să îmi imaginez o relație, o situație – un loc de muncă, dacă preferi – ca pe un drum. Mergem alături de cineva sau ne dezvoltăm prin prisma unui loc din muncă din punctul A până în punctul B. Apoi, acest drum se termină. Relația se încheie, pleci de la locul de muncă.

Ele te-au construit, te-au susținut, te-au condus, te-au adus până aici, unde ești acum. Le iei cu tine mai departe?

Nu.

Ele sunt ca niște mașini. Te ajută să te deplasezi de-a lungul vieții. Dar, la un moment dat, cobori din mașină și te urci în alta. Sau cobori din mașină și te urci în avion. Ceva s-a terminat și începe ceva nou. Prezentul nu poate conține tot trecutul. Tot ceea ce s-a întâmplat în trecut te-a adus până aici, dar prezentul nu este compus din trecut. Prezentul este o clipă nouă. Prezentul este o viață nouă.

Nu poți agăța toate mașinile pe care le-ai folosit de-a lungul vieții una în spatele celeilalte și să le tragi după tine tot restul vieții. Tu nu ești mașinile cu care ai mers. Singurul lucru pe care îl iei cu tine este deplasarea, drumul parcurs, devenirea ta.

Niciodată nu am avut suficient curaj să renunț la trecutul meu. M-am agățat de el și am crezut că eu sunt trecutul meu. Că toate lucrurile prin care am trecut mă compun. Așa cum am crezut că acest bărbat este parte din mine. De fapt, este parte din trecutul meu. Mi-a fost alături până acum, dar acum nu mai există un loc pe care îl poate ocupa.

Mereu am crezut că prezentul și trecutul meu sunt una și același lucru. Că prezentul nu poate exista fără trecut. Și, deci, am cărat în spatele meu multe cadavre. Ale unor oameni, situații. Am purtat în sufletul meu răni care poate că au fost și vindecate între timp, dar eu le consideram părți din mine. Cine aș putea fi eu în afara trecutului meu? Cine sunt eu dacă nu trecutul meu? Mintea mea nu reușea să mă vadă în afara trecutului meu. În loc să înțeleagă că eu sunt distanța parcursă, că sunt doar ceea ce am devenit, capacitățile și înțelegerea pe care le-am dobândit,  credeam că sunt suma mașinilor cu care am parcurs acest drum.

Totodată, am crezut că nu am decât ceea ce mi-a fost oferit de-a lungul timpului. Și că, deci, trebuie să mă reîntorc mereu (în mintea mea) în trecut pentru a-mi reaminti sau pentru a retrăi un moment în care ceva mi-a fost oferit, pentru a-l avea și în prezent.

Am crezut că depind de ceea ce au ceilalți să îmi ofere și că trebuie să aștept mereu să primesc, să fac în așa fel încât să primesc lucrurile de care am nevoie.

Azi însă am înțeles că nu mai trebuie să aștept nimic. Azi am înțeles că lucrurile care mi le doresc, de care am nevoie, le pot avea prin mine însămi, și nu prin altcineva. Când am înțeles asta, m-am simțit cu adevărat liberă.

M-am întrebat și mi-am propus să fiu sinceră 100% cu mine însămi… ce din trecutul meu îmi doresc să am și în prezent? Cu mențiunea că o persoană sau o situație trebuie luată cu totul, exact așa cum e, nu poți să iei doar lucrurile plăcute din ea și pe cele neplăcute să le ascunzi sau să le ignori.

Dacă nu aș avea nevoie de nimic sau dacă toate dorințele mele ar fi îndeplinite, dacă aș putea avea oricând tot ceea ce îmi doresc, ce din trecut mi-ar plăcea să continue să existe și în prezent?

Nimic.

Când am privit în față răspunsul ăsta, am simțit un puternic sentiment de asumare. Mă agățam de situații și de oameni din trecut doar pentru că nu credeam că pot avea cu adevărat tot ceea ce îmi doresc, în modul cel mai fericit, în prezent. Credeam că doar compromisul e o soluție. Nu credeam cu adevărat că pot avea tot ceea ce îmi doresc cu adevărat. Mă mulțumeam cu mai puțin, cu situații incomplete sau doar parțial plăcute deoarece atâta credeam că pot să am. Nu credeam că există mai mult.

Atunci mi-am dat seama că există un motiv foarte bun pentru care trecutul a fost inventat. Trecutul e ceva ce rămâne în urmă, ceva ce dispare, ce se duce. Ar fi groaznic dacă nu ar exista trecutul. Ce am fi făcut cu toate acele lucruri, situații, persoane care nu ne mai servesc dezvoltării în momentul prezent? Trecutul e urma pașilor tăi, pe care nu le poți culege să le cari cu tine în prezent. Trecutul e separarea de care avem nevoie pentru a putea înainta. Trecutul e doar un concept care ne ajută să ne organizăm și, astfel, să ne dezvoltăm.

Nu a fost niciodată menit să trăim și în prezent tot ce ni s-a întâmplat în trecut.

Înainte de a te elibera de trecut, însă, trebuie să te împaci cu el. Să înțelegi exact care a fost distanța parcursă cu acele mașini. Și ce natură a avut călătoria ta folosind acele mașini. Sau trenuri, avioane, vapoare, elicoptere, aripi.

Noi nu suntem trecutul nostru. Suntem doar ceea ce am devenit.

Mihaela Enache

11 Martie

0 comentarii

Adaugat de Alex Huditan in categoria De la Participanti

Dezvoltarea pe scurtătură

În povești mă fascinează drumul eroului de la provocare până la succes, până la împlinirea misiunii sale. În viața reală mă inspiră oamenii care își asumă un drum personal, trec peste provocările inerente drumului și ajung la succes. Ce mi se pare foarte interesant e că există multe componente comune ale poveștilor de succes, atât în basmele fantastice, cât și în viața reală.

Cea mai importantă componentă mi se pare călătoria. Călătoria creează eroul în povești și omul de succes sau eroul din viața reală. Călătoria are provocări și eșecuri, indiferent că ele sunt sub formă de zmei, gheonoaie, probleme de sănătate sau faliment :) Și mai ales călătoria are învățare, creștere, progres, conturare a eroului. Aproape toate poveștile de viață implică ani de învățare, de șlefuire, de rafinare a eroului. Dacă e vorba de performanță profesională 10.000 de ore până la măiestrie spune Malcolm Gladwell în Excepționalii. Dacă e vorba de dezvoltare personală atunci toată viața e o călătorie de dezvoltare.

Iubesc învățarea și cred în ea. Mă îngrijorează însă entuziasmul exacerbat de dezvoltare în 4 pași, 2 metode și 7 tehnici prin care să-ți schimbi viața radical în 3 ore sau 200 de pagini. Și mai ales dezamăgirea celor care aplică pentru câteva zile cei 4 pași, 2 metode sau 7 tehnici, sunt dezamăgiți că nu văd rezultate și caută următorii 4 pași…

Nu cred în scurtături în dezvoltarea în orice domeniu, cu atât mai mult în dezvoltare personală. Scurtăturile sunt ca atunci când crezi că dacă ai 9 femei însărcinate un copil se poate naște într-o lună. Unele lucruri au nevoie de dezvoltare naturală, de parcurs etapele. Sămânța trebuie să devină mlădiță, arbust, copac și la un moment dat va face fructe absolut natural, pentru că stă în firea sămânței să devină copac care face fructe. Vorba unei prietene bune: nu poți arde etapele.


Poți să înveți mai mult, să practici mai intens și să progresezi mai repede. Poți să înveți de la oameni care au trecut prin ce treci tu și au găsit soluții care pot funcționa și la tine. Poți să ai o atitudine care îți susține și îți catalizează succesul. Poți să practici alături de cei mai buni din domeniul în care vrei să te dezvolți și să crești mai repede.

Pe lângă toate acestea cred că e nevoie să adăugăm o doză de încredere și de răbdare. Dacă ai încredere în ceea ce construiești și ai răbdare să construiești mai mult timp, la un moment dat rezultatele vor apărea în mod firesc.

În poveștile fantastice ni se pare normal că eroul nu găsește comoara sau învinge balaurul în capitolul 2. La fel în poveștile de succes din viața reală ni se pare normal că oamenii respectivi au învățat, au practicat, au acționat și au eșuat mai mulți ani înainte să aibă succes. În poveștile noastre personale, indiferent la ce capitol suntem, dacă avem încredere și răbdare să ajungem la capitolul cu găsit comoara sau învins balaurul și continuăm să învățăm și să acționăm, vom ajunge la comoară sau vom învinge balaurul.

S-ar putea să mai fie câteva capitole până atunci. Și mai ales o călătorie de dezvoltare care creează în fiecare clipă eroul din fiecare din noi. Și în momentul în care dezvoltarea ta va produce firesc fructe, iar oamenii vor spune că “ai avut noroc” sau “succes peste noapte”, poți să zâmbești împăcat în sinea ta și să-ți mulțumești că ai avut încredere și răbdare să parcurgi călătoria până la capitolul la care ai învins balaurul sau ai găsit comoara.

Diana Catană, 33 de ani, arhitect de învățare, visătoare pragmatică, cititoare de cursă lungă și antreprenor începător.

Cred că învățarea ar trebui să fie o călătorie pentru toată viața, că scopul învățării este acțiunea și că devenim ceea ce facem.

Îmi plac poveștile fantastice și mai ales drumul eroului de la provocare până la sărbătorirea victoriei :)

Diana Catană, 33 de ani, arhitect de învățare, visătoare pragmatică, cititoare de cursă lungă și antreprenor începător.

Cred că învățarea ar trebui să fie o călătorie pentru toată viața, că scopul învățării este acțiunea și că devenim ceea ce facem.

Îmi plac poveștile fantastice și mai ales drumul eroului de la provocare până la sărbătorirea victoriei :)

9 Martie

2 comentarii pana acum

Adaugat de Alex Huditan in categoria De la Participanti

2 Metode revolutionare prin care visurile devin 100% realitate

Cu totii ne dorim anumite lucruri in viata…poate mai multi bani, o vacanta frumoasa, o femeie frumoasa, o masina de lux, o casa pe malul lacului, insa putini dintre noi stim si cum sa aducem aceste lucruri in viata noastra…putini stiu si pasii concreti pentru indeplinirea dorintelor..

De la vis la realitate sunt doar cativa pasi…

In mentalitatea noastra de-a lungul anilor s-a implementat ideea ca banii se obtin foarte greu si cu 80 de ore de munca pe saptamana, sau ideea ca banii multi sunt atribuiti doar celor care fura si inseala…

Exista 2 metode revolutionare prin care poti sa obtii ceea ce-ti doresti…

Prima metoda este atunci cand iti doresti cu tot sufletul un lucru si pui emotie pozitiva pentru indeplinirea lui…asta e legea atractiei.

De exemplu daca iti doresti o masina foarte mult vei incerca sa pui suflet, sa vizualizezi, sa pui emotii constructive pentru a obtine in final acea masina…ganduri pozitive+emotii= obtinerea acelui lucru.

Nimic nou pana aici! Stim asta!

Ok avem varianta cu emotii+ ganduri, dar si actiune pentru ca este inevitabil sa faci ceva daca iti doresti cu adevarat acel lucru.

Metoda aceasta m-a ajutat foarte mult in trecut sa-mi indeplinesc visuri precum obtinerea unui job bun, castigarea banilor, interviuri, plecari in strainatate.

Dar are un inconvenient major…Si anume iti consuma foarte multa energie mentala.

Imi amintesc ca in liceu trebuia sa plec in Turcia pentru 10 zile  intr-o excursie si mai aveam nevoie de 200 de euro pe langa cheltuielile de transport si cazare pe care mi le platisera parintii la vremea aceea. Acei 200 de euro faceau diferenta intre a sta tot timpul in excursie stresata pentru ca nu puteam sa-mi mai platesc nimic in plus acolo (de felul mancare prin oras, distractie sau suveniruri) si a ma distra cum se cuvine cu prietenii mei fara grija banilor.

Cred, cu totii am trecut prin momente de felul asta cand plecam in vacanta si trebuia sa stai sa te uiti in portofel…cu grija banilor, in loc sa te distrezi.

Ce sa fac, ce sa fac? Imi spun… De cerut parintilor imi era imposibil pentru ca facusera deja un efort cu plata excursiei… Cu 7 zile inaintea plecarii eram extrem de nervoasa, stresata pentru ca nu stiam cum sa fac rost de bani, dar ca de obicei in situatii limita trebuie sa gasesc eu o solutie… M-am intrebat atunci repede ce pot face eu in situatia asta si mi-am adunat toate resursele mentale pentru obtinerea banilor. Ei bine in zilele acelea am avut parte de un tumult mental extraordinar, o fortare emotionala foarte mare, ganduri pozitive, dorinta imensa…pe langa toate astea incercam tot felul de solutii( actionam) pentru a castiga cei 200 de euro in timp util.

Una dintre actiuni a fost aceea de a-mi suplimenta meditatii la limba germana pentru a castiga o parte din bani si tot felul de alte incercari.

Dupa 7 zile de cosmar a venit si ziua plecarii si eu nu aveam decat 50 de euro in plus din cei 200 de care aveam nevoie, insa ma extenuasem atat de mult mental, fizic, pusesem atata pasiune si ma consumasem atat de mult emotional zilele trecute, incat am spus fie ce-o fi, nu mai imi pasa …deja… eram relaxata. Atunci am renuntat la lupta…

Plecam spre aeroport cu tata si fratele meu, iar la coborarea bagajelor din masina, surpriza…tata imi intinde 150 de euro “pentru ce mai ai nevoie”..

Am ramas uimita de intamplare… Minune sau nu…erau la fix. Apropo, nu cred in minuni, noroc, sansa, soarta!

Cand folosesti metoda aceasta astepti oportunitatile sa apara, esti pus pe butonul de asteptare si poti sta si in stres o perioada. Aici e ca si atunci cand ai o iubita si astepti mereu sa vezi care e urmatorul pas…

Insa daca folosesti cea de-a doua varianta atunci tu esti stapanul vietii tale..nici nu mai trebuie sa astepti, sa te chinui sau sa te zbati emotional, fizic, mental pentru ca tu stii sigur ca ASA se va intampla.

Si de ce te-ai stresa pentru ceva pentru care ai convingerea clara ca se va intampla ?

Si cum sa nu stai relaxat in asteptarea lui?

De exemplu cand erai mic si te duceai la scoala tu stiai sigur ca in ziua respectiva ai romana, matematica si engleza. Nu stateai stresat sa vezi ce se intampla…Nu te intrebai ai romana astazi sau nu? N-aveai nicio indoiala!

Asa este si cu metoda asta…trebuie sa stii sigur ca asa se va intampla, ca alta varianta decat sa obtii acel lucru nu exista si asta fiind linistit si relaxat.

Stateam acum ceva timp si ma gandeam “mai nu se poate sa fie doar asta varianta prin care sa obtin lucrurile pe care mi le doresc…energie mentala extraordinara, stres fizic, lupta emotionala, ganduri pozitive, emotii…e mult prea greu, ma consum mult prea mult si apoi nu mai pot face niciun al doilea lucru dorit sa se intample prea curand pentru ca imi intra acea teama de suferinta emotionala”…

Imi spun: “ah iar trebuie sa trec prin acelasi tumult mental, emotional si inca nu vreau, mai stau putin pana sa ma refac.”

Si astfel pierzi oportunitati…

Ma gandeam…daca toti oamenii de succes ar trece prin lupta aceasta mentala…ganduri+emotii de fiecare data cand trebuie sa incaseze niste bani, sau sa obtina ceea ce-si doresc atunci cred ca la succesul pe care il au sunt niste oameni morti pe interior sau le trebuie o vacanta de fiecare data cand aplica metoda…

Asa ca am gasit solutia!

Acum 2 zile, stand relaxata pe o banca la soare in parc, mi-am amintit de ceea ce am facut eu practic, cand imi doream anul trecut sa castig un concurs in care erau alese 20 de fete din 200 pentru participare. Mi-am amintit ca dupa ce am iesit de la interviu mi-am spus:

“nu ma intereseaza eu castig concursul asta, sigur”. Clar si raspicat. Eu sunt singura castigatoare, fara indoiala.

Eram relaxata, sigura 100% si chiar credeam ca l-am castigat deja.

Ma comportam ca atare…

Metoda 2, si cea mai simpla din punctul meu de vedere, este atunci cand ai credinta clara ca acel eveniment s-a intamplat deja, acel lucru este deja al tau…

Si te intreb… daca stii ca varianta asta e o metoda plauzibila si sa spunem ca ai incercat-o de cateva ori pe lucruri mici precum… esti sigur ca vine tramvaiul la ora x ca sa nu intarzii si chiar vine negresit, esti sigur ca astazi profesoara nu te va asculta pentru ca ai increderea asta si chiar asculta pe toata clasa mai putin pe tine.

Iti spun…

Legea asta functioneaza pentru orice lucru iti doresti si iti pui in minte. Resursele sunt infinite, nu limitate cum credeam noi in copilarie ca banii trebuie stransi la ciorap pentru ca sunt limitati…

Dar ce te face totusi sa nu poti fi sigur si fara indoiala ca se vor  implini si lucruri mai mari decat ideea cu tramvaiul si profesoara?

Ce te face sa te stresezi, sa ai emotii, sa fii nelinistit cand iti doresti ceva incredibil de realizat…cand vrei o masina, cand vrei o femeie langa tine, cand vrei bani?…ce te face sa nu fii complet sigur ca le vei avea si stai cu emotie in corp si cu asteptarea in suflet?…Voi fi cu ea sau nu? Ma va accepta sau nu?

Credintele nepotrivite si limitarile …astea te fac sa nu crezi ca e posibil…astea te fac sa nu crezi cu tarie ca se va intampla sa ai fata pe care ti-o doresti, masina pe care ti-o doresti, vacanta, banii, succesul. Credintele limitative si nimic altceva.

Daca eu cred ca e posibil, atunci voi primi pe masura credintei mele…

Insa poti fi vizionar, poti incerca si iti poti folosi creierul pe post de angajat si nu de manager al fiintei tale. Adica iti poti controla creierul astfel incat sa te relaxezi pentru 2 minute, sa respiri adanc si sa te concentrezi pe ideea pe care ti-o doresti cu putere si incredere.

Mintea ta va incerca fara indoiala la inceput sa-ti spuna “Nu” si se va opune…pentru ca ai o credinta limitativa adanc inradacinata…

Daca tu iti vei spune…”Sigur maine gasesc 500 de euro pe strada”..

Iti spun eu ce se va intampla:

Mintea ta va spune “BA NU, Nu vei gasi 500 de euro pe strada, ce-ai innebunit”…

Asta si pentru ca nu exista precedent in istoricul amintirilor tale…

Dar…tu daca pacalesti mintea, te relaxezi si pleci setat cu gandul ca orice e posibil, tu de fapt lasi oportunitatile sa apara…

Sa presupunem ca pleci setat cu gandul ca orice e posibil, iti spui

ia hai sa fac un experimentGandesc cu tarie ca gasesc 500 de euro si stiu sigur ca asa se va intampla…sa fiu convins…( e doar un exemplu, iti poti dori orice)

Astfel iti pacalesti mintea!   Mintea ta nu stie..habar n-are daca e adevarat sau nu pentru ca nu face diferenta intre realitate si fictiune. Dar stiai asta deja…

Acum ai iesit in afara credintelor tale limitative de genul “Nu se poate, Nu sunt in stare”

Experimentul consta de fapt in:

  • Te comporti ca si cum ai fi trecut prin experienta respectiva
  • Te comporti ca si cum ai avea deja banii aia in buzunar
  • Te comporti ca si cum deja ai si fi cheltuit banii gasiti pe strada.

Sunt 2 faze ale acestei metode:

1. Varianta…Deja s-a intamplat… cand te comporti ca atare, te pui in pielea personajului care are deja lucrul pe care si-l doreste

2.Varianta…Esti sigur ca se intampla, cu tarie si fara indoiala

Recomand prima varianta ca fiind mai simpla…dar fiecare poate alege dupa cum isi poate controla propriile ganduri…

Incearca sa iti setezi mintea pe oportunitati si incepe sa gandesti din ce in ce mai mult ca tu esti stapanul vietii tale…pentru ca inevitabil tu faci lucrurile sa se intample!

Andra Ceana

8 Martie

0 comentarii

Adaugat de Alex Huditan in categoria De la Participanti

Succesul e ceea ce te face fericit

Știți cu siguranță măcar un copil pe care ceilalți îl dau ca exemplu de uite, ce om mare și frumos și de succes o să fie: acel copil care învață foarte bine, care vorbește atât cât trebuie să vorbească, care salută frumos oamenii noi, dar nu vorbește cu străinii, care se joacă în liniște, care ascultă de părinți. Eu am fost unul dintre copiii aceia. De la grădiniță până în anii de liceu, am fost copilul care își făcea mereu temele și plângea pentru orice notă proastă. Îmi plăcea recunoașterea pe care o primeam, nota 10 care confirma că sunt cea mai bună. Și fericirea din ochii alor mei, care mă priveau cu încredere și cu speranța că eu o să ajung sus. Cu o poziție socială care să îmi asigure recunoaștere, bani și fericire, traduse într-un job stabil la o firmă mare și bogată, o casă în centrul orașului, o mașină frumoasă, un soț iubitor și cu carieră, doi copii la fel ca mine. Un om de succes.

Dar cu succesul așa plănuit nu m-am întâlnit încă și mi se pare că nici nu ne vom întâlni prea curând. Prima dată când am cotit la stânga a fost pe la 18 ani, când un val de patriotism m-a dus departe de planurile care sunau frumos pe hârtie, dar care păreau a nu fi pentru mine. Am decis, într-o seară de decembrie, spre disperarea alor mei, că eu o să fac facultatea în România, pentru că vreau să schimb lumea și vreau să o schimb aici. Cu o dragoste de care încă încerc să fiu vrednică în fiecare zi, mi-au făcut bagajele și m-au dus la București, gândindu-ne și eu, si ei, că orașul ăsta are destule firme mari care îmi vor da un job stabil și apoi bani, ca să îmi cumpăr o casă în centrul orașului, o mașină frumoasă, să îmi găsesc un soț iubitor și cu carieră și să fac doi copii la fel ca mine. Ca să ajung un om de succes.

Dar s-a întâmplat altfel de cum am plănuit. Am întâlnit o dragoste care mi-a schimbat viața și care m-a împiedicat să mai fac orice altceva. Aveam 20 de ani fără o lună când m-am întâlnit pentru prima dată cu ceea ce înseamnă lucrul într-o organizație neguvernamentală. Am început să scriu pentru un ziar pe care nu l-am putut duce mai departe de primul număr, am organizat un eveniment la care m-am blocat în fața videoproiectorului care nu mergea și am participat la scrierea unei cereri de finanțare la care nu am putut contribui cu nici măcar un cuvânt. Dar am învățat. Și pe măsură ce învățam, îmi dădeam seama tot mai mult că iubesc ceea ce fac, problemele infinite pe care simt că le pot rezolva, independența, libertatea pe care o aveam de a decide care e următorul pas, împlinirea pe care o simțeam când reușeam ceea ce ne-am propus și sentimentul că ceea ce fac are sens. Mai ales asta.

Totuși, pe măsură ce facultatea se termina, simțeam din ce în ce mai mult presiunea de a ajunge un om de succes. Iar asta însemna pentru mine firma mare și salariul stabil pe care munca în ONG-uri nu părea să mi le aducă. Așa că am încercat să îmi fac un rost în altă parte. Mă întâlneam în fiecare seară cu mine și îmi spuneam că e bine, că sunt pe drumul cel bun, că dacă o țin tot așa și mă țin de drumul ăsta, în câțiva ani o să fiu împlinită, recunoscută, fericită. Doar că fericirea părea un concept din ce în ce mai abstract cu fiecare zi care trecea fără ca măcar să mă mai întreb dacă ceea ce ar urma să fac o să rezoneze cu mine, cu cine sunt eu și ce îmi doresc. Pentru că dacă m-aș fi întrebat, răspunsul avea să mă ducă departe de succesul după care am alergat atâta timp.

Într-o zi însorită de iarnă, am decis totuși să mă opresc din a încerca să o iau pe un drum care mă face nefericită, în speranța că o să fiu fericită când o să ajung la finalul lui. Cel mai greu a fost să mă eliberez de presiunea notei 10. De recunoașterea socială, de posibilitatea de a pune numele unei corporații lângă al meu, ca să mi-l valideze. Dar mă simt mai fericită decât în oricare zi în care am făcut altceva. Pentru că ceea ce fac are sens. La fel cum, a merge la firma cu nume frumos și posibilități de dezvoltare și salariu stabil, are sens pentru unii dintre prietenii mei. Și mi-am dat seama că succesul nu stă nici în casă și mașină și job în firmă mare și salariu stabil, nici în absența lor. Nu ești un om de succes dacă lucrezi într-o companie mare, așa cum nu ești un om de succes nici dacă lucrezi într-un ONG, nici dacă lucrezi la firma ta. Nu ești de succes nici dacă ești căsătorit, nici dacă ești singur. Nici dacă ai copii, nici dacă n-ai. Pentru că succesul nu e despre ceea ce se vede, chiar dacă suntem învățați așa, ci despre ceea ce simți. Ești un om de succes cu oricare dintre variantele de mai sus. Cu o singură condiție: să te facă fericit. Orice ar însemna asta.

Loredana Costina

1 Decembrie

0 comentarii

Adaugat de Alex Huditan in categoria De la Participanti

Legea Vidului si Prosperitatea

Atunci cand vrei prosperitate e clar ca trebuie sa ai teluri. Si nu oricum, ci din alea bine definite.
Trebuie sa fie scrise, sa fie definite in termeni pozitivi etc etc etc etc. Stii poate mai bine decat mine asta. Trebuie sa ii spui mintii pe ce sa se focuseze ca sa ai forta in directia dorita.
Ce nu se cunoste insa foarte tare e, ca la fel de puternica e legea vidului. Legea care spune ca pentru a ajunge la ce iti doresti, e uneori nevoie sa renunti la lucruri care te tin pe loc.
E nevoie sa creezi un vid ca sa fie umplut de altceva.
In Univers se pare ca nu exista vid. Ori de cate ori s-ar crea un vacuum, cel putin O energie vine sa il umple. Nu poate exista un loc vidat in universul asta.
Asa e si cu prosperitatea. Vrei sa primesti ceva in viata, lasa loc ca acel ceva sa vina.

Sa iti dau un exemplu concret?
Ti s-a intamplat vreodata sa faci curat in balcon, sa arunci sau sa faci cadou lucruri care nu iti mai trebuiau si sa te trezesti in scurt timp cu un cadou din aceeasi “gama” ?
E, despre asta vorbeam. Asta s-a intamplat. Atunci cand dai drumul la energiile stocate si care nu iti mai folosesc, o alta energie vine si ii ia locul. Si cand spun energie – poate fi foarte bine si energie materializata.

Si legea asta a vidului e mai generoasa de-atat!
- Vrei sa ai sentimente mai frumoase? E important sa renunti la unele pe care le ai acum.
- Vrei sa ai prieteni mai apropiati? E important sa renunti la unii din prietenii pe care ii ai acum.
- Vrei sa ai ganduri mai profunde? E important sa renunti la unele ganduri pe care le hranesti acum.
Si nu in ultimul rand:
-Vrei sa ai mai multi bani? E important sa ierti! Sa ii ierti pe cei care ti-au gresit. Sa ii ierti pe cei care te-au ranit. Sa ii ierti pe cei care ti-au produs pagube sau au incercat sa te insele. Si sa te ierti si pe tine. Pentru ce ai gresit sau ai impresia ca ai gresit – fata de tine sau fata de altii.
Pare ciudat, dar asa functioneaza. Iarta si o sa ai mai multi bani. Mai multa prosperitate.

Dar ca sa revin in lumea fizica uite ce iti propun: uita-te prin balcon, prin debara sau prin dulapuri, scoate lucrurile pe care nu le mai folosesti si arunca-le, vinde-le sau fa-le cadou. Lasa energia sa isi vada de drum ca sa faca loc unei alte energii. Initial poate o sa ai poate impresia ca iti folosesc toate – haine pe care crezi ca o sa le mai imbraci, electronice, casti, carti pe care nu le mai citeste nimeni, pixuri care nu iti mai folosesc, incaltaminte din alt anotimp, jucarii semi-stricate pe care ti-ai propus asa le repari vreodata…  Ia-le, si cum spuneam arunca-le, vinde-le sau da-le cadou.

Si sa nu imi spui ca nu functioneaza pana nu testezi. Actioneaza si ai sa vezi rezultate.

29 Noiembrie

0 comentarii

Adaugat de Alex Huditan in categoria De la Participanti

Nerabdători, ne răbdăm nerăbdarea…

“Fiecare secol are, poate, un mal du siecle al său.

Al nostru ne împinge să n-avem răbdare…

Trenuri, avioane, vapoare, toate gâfâie, îşi ambalează la maximum motoarele aruncând în aer trâmbe de fum… bilete de avion, bilete de vapor, bilete de tren, gări, aerogări, porturi, ”Parisul în două zile”, “Mexicul pe scurt”, vize de intrare, vize de ieşire, hoteluri, “Taxi!”, pliante, cine mai are timp să citească Odiseea?

Suntem grăbiţi, ”legaţi-vă centurile, peste câteva clipe vom decola”, trenurile pleacă toate “peste cinci minute”, Ladies and Gentlemen, Mesdames et Messieurs, Senoras y Senores, nu mai e timp, nici măcar să alergăm în prima librărie, să citim cartea pe drum… nu-i nimic, poate data viitoare, atunci… şi, la urma urmei, ce vroia Homer? Atâtea încurcături pentru ca să aducă un grec şiret pe un ţărm pietros unde abia creştea iarbă pentru capre…

Nu, din păcate, nu mai e timp, suntem între o gară şi alta, între un avion şi altul, îmbătându-ne de graba noastră ca de un scop… Doamne, şi totuşi am vrut ceva, am dorit ceva, dar ce anume?

Ne-ar trebui un popas, puţină linişte, să ne adunăm gândurile… dar, vai, semaforul arată că trenul nu mai poate să aştepte, scara avionului s-a retras, “Legaţi-vă centurile de siguranţă!”, iar vaporul se desprinde de chei.

………………….

Inclusiv înţelepciunea o vrem în forme concentrate. Nu mai avem chef să reluăm raţionamentele, să cântărim argumentele, vrem să sărim direct la concluzie, numai avem răbdare să citim o carte întreagă, vrem o frază frumoasă, înţeleaptă, atât.

Octavian Paler

Iar eu… eu ma intreb din ce vine nerabdarea asta? Si viteza asta? Da, traim in secolul vitezei insa asa cum bine argumenta un prieten zilele trecute, rabdarea vine din iubire. Din faptul ca, atunci cand iubesti, cand te gandesti si la el, din perspectiva lui (a unui om, oricare om)… atunci vei avea rabdare cu el.

Asadar nerabdarea vine atunci din frica… caci frica este opusul iubirii. Din frica de a nu ajunge sa avem ce dorim cu atata ardoare?

Nerabdatori fiind cu noi insine… sa trag concluzia ca pe noi ne iubim poate cel mai putin? Sau cel mai mult, dorind sa avem tot ce-i mai bun pentru noi (lucru perfect normal).. intr-un timp cat mai scurt?

Cand o sa ne dam timp sa cunoastem? Cand o sa ne mai dam timp sa ne bucuram de clipa, de clipe..? De ceea ce avem, de calatoria pe care o parcurgem catre ceea ce vrem sa obtinem? Caci suntem intr-o continuua calatorie pe care uitam sa o savuram. Defapt facem si cate 7-8 calatorii in paralel si culmea nu ne bucuram de niciuna! Cand o sa iti dai timp sa sa alegi tu si nu sa aleaga altii pentru tine? Cand o sa iti dai timp… sa vezi ca oamenii si evenimentele din viata ta nu se impart in bune si rele, ci in fericiri sau lectii – cand o sa iti dai timp sa te bucuri de fericiri si sa pricepi lectiile pe care viata asta incearca sa ti le ofere? Cand oare o sa ne dam timp sa descoperim? Si cand o sa ne dam timp sa intelegem tot ceea ce acum inca nu putem cuprinde cu mintea?

Caci daca nu noi, atunci cine…? Cine sa ne dea timp, aceasta resursa mai pretioasa decat hainele, bijuteriile, averile si tot ceea ce acum punem pe prim rang?

In final… vezi paradoxul? Cheltuim cel mai scump lucru pe care il avem (timpul) si singurul pe care nu-l putem regenera… in incercarea de a obtine alte lucruri cu valoare… mai mica? Si totul – dar totul – se calculeaza in timp – iar valoarea unui lucru creste in functie de cat timp ai petrecut sa-l obtii – asa ca… haideti sa reflectam o clipa pe ce si cu cine ne cheltuim.. timpul.

Acum intreaba-te… iti vei da timp sa analizezi de ce facem asta? Sau din nou, nu vei avea timp pentru tine, pentru inima ta si pentru a cerceta cu mintea? Caci secolul vitezei… nu iarta.

Delia Constantinescu