19 Iunie

0 comentarii

Adaugat de Alex Huditan in categoria De la Participanti

Fairplay

Cind eram tanar si liber, si imaginatia mea nu avea limite, visam sa schimb lumea.
Pe masura ce imbatrineam si deveneam mai intelept am descoperit ca lumea nu vrea sa se schimbe, asa ca am hotarit sa privesc mai putin departe, si anume sa-mi schimb doar tara.
Dar ea parea sa fie de neclintit.
In amurgul vietii, intr-o ultima incercare disperata, am incercat sa-mi schimb doar familia, pe cei apropiati mie, dar, vai, nici ei nu au vrut asta.
Abia acum, cind Dumnezeu ma ia la el, mi-am dat seama ca daca m-as fi schimbat pe mine mai intii, atunci prin acest exemplu mi-as fi schimbat familia.
Incurajat si insufletit de ei, as fi gasit putere sa-mi fac tara mai buna si, cine stie, poate chiar as fi schimbat si lumea !” Anonim

Trebuie sa avem trei mandrii: trecutul, prezentul si viitorul.

Cel mai valoros titlu din univers, lume, tara si famile este de OM ADEVARAT: Ideile divizeaza, idealurile unesc! Trebuie sa vedem lucrurile multi – dimensional, de la interior si spiritual la exterior si material. In viata, avem nevoie de un plan sau sistem pentru pace, libertate, iubire, fericire si rezultate patriotice. Sunt multe feluri de a evalua succesul interior si exterior.
Aluzie la persoana si cultul personalitatii e o tumoare canceroasa.  Peste 100 de ani nu va mai avea importanta – lip service:) retoricile si propagandele false. Unicul lucru care va conta, daca ai insemnat ceva in viata unui COPIL. Divortul nu este decat o constatare a absentei, a disparitiei, a distrugerii iubirii si prin urmare … ramane o simpla declaratie a neexistentei casatoriei. Un copil se creste in doi. Omul trebuie sa fie curat si frumos. Restul ” e vorbe ”.

In iubire, viata are sens. In iubire este esenta libertatii, pacii si fericirii. In iubire urci cei mai inalti munti din lume, te scufunzi in oceane si inoti cele mai salbatice mari. Nu poti cumpara aceasta iubire nici cu 1000 de biliarde de euro! Fara iubire adevarata, exista iad : destramarea familiei si confuzia personala, deprimare ca totul a fost vanare de vant fara adevar… rusine, regret, singuratate samd. Omul fara iubire sincera si familie, se deterioreaza.

Controlul, in orice forma, este un semn de frica, in special frica de a nu fi iubit. In dragoste, viata, afaceri, politica, arta, nu se poate minti.  Bunele maniere nu au legatura cu banii. Omul fals traieste intr-un stres continuu. Omul egoist traieste singur.
Nu poti fi siret cu constiinta. Oricine poate arunca diverse fumuri, baloane si diversiuni din experiente, tocmai pentru a fugi de raspunsurile pe care trebuie sa le dea legat de trecutul, prezentul si viitorul sau :)

Traim intr-o lume decazuta. Actele gresite de iubire sunt acte deviate si ilicite. Sexul liber si libertinajul sexual: Fratele are relatii cu sotia fratelui iar fiul cu mama sa. Apropo de experienta. Homosexualismul si lesbianismul este ultimul nivel al omului si a valorii iubirii deviate. Incestul: tatal a trei fiice traieste in concubinaj cu toate trei. Fenomenul suicidului la fiecare 8 secunde : cineva este violat moral, spiritual sau fizic. Gasim slabiciuni in view-ul valorilor crestine, confucianiste, budiste si umanitare, dar nu in valorile fundamentale ale familiei. Spiritualistii, ghicitorii si initiatii falsi de toate soiurile nu au o interpretare corecta a adevarului. Casatoria este ceea ce doi oameni au facut din ea. Oamenii falsi traiesc intr-un stres continuu. Multi profeti sau poeti falsi va asigura ca stiu sa iubeasca. Ceilalti sau altii sunt cei care nu stiu… In final.

Trebuie sa vedem valorile umane nu numai in termen social, psihologic sau economic dar si in termeni principiali.

Conceputul se aplica in toate relatiile umane. Putem spune ca o gandire clara contribuie pacii din noi insine, in familiile noastre si in lume. Constiinta este un registru. Constiinta stie tot. Viata este inregistrata in detaliu. Traim in era informatiei, dar datorita istoriei si mentalitatii inoculate de trecut, avem un singur defect: nu gandim cu capul nostru si ii lasam pe altii sa gandeasca pentru noi. Ii veti cunoaste dupa roadele lor. Orice mesaj, scriere purtatoare de lauri, linguseli si laude va fi respinsa. Oamenii au invatat sa creada si sa traiasca in minciuna. Experienta lor ii face sa se simta in siguranta, indiferent daca este reala sau fictiva. Din pacate, ei ajung sa sufere, intrucat cred in ceea ce stiu, si aproape tot ce stiu este fals. Experientele proprii nu sunt adevarul insusi: cauza problemei are de-a face cu morala si decaderea adevarului. Experienta adevarata cu un om, ar trebui sa fie pacea. A fi holy inseamna a fi royal. Un stil de viata pur este mai vibrant decat toate aventurile din lume. A fi familist inseamna a fi ca Dumnezeu… Din 2013 intram in era familiei … era pacii. Trebuie sa stiti, ca stiu, ca nimic nu stiti, din ceea ce stiti. Nu exista libertate fara responsabilitate, libertate fara atitudine si libertate fara realizari.

Un gram de practica valoreaza cat tone de teorie.

Filozofic – un om firesc face un bine de dragul binelu/ din respect fata de lege. Religios – un om firesc face binele din dragoste fata de Dumnezeu. Uman – un om firesc face binele din dragoste de sine. Politic – un om firesc face binele din dragoste fata de societate si din consideratie de sine insusi.

Experienta nu-i decat o clipa trecatoare!

A bon ententeur, salut!

Cazimir


Leave a Reply