23 Martie

3 comentarii pana acum

Adaugat de Alex Huditan in categoria De la Participanti

Inceputul

Inceputul este cel mai dificil…

Aceasta plasmuire a vietii si a celor gandite, in care din nimicnicia infinitezimala a unui gand, incerci sa construiesti ceva.
Si asta n-ar fi nimic, daca s-ar disipa precum a si aparut, insa… vrei sa capete sens si forma, vrei sa poata fi simtit, sa aiba o manifestare evidenta si mai ales, sa poata fi trait. Pana la urma asta dorim cu totii, sa putem trai consecinta gandurilor noastre frumoase. Iar daca privesti asa, este oarecum simpla calea de la impulsul primei dorinte, pana la modul in care aceasta se concretizeaza, insa viata si timpul au complotat pe ascuns, astfel incat sa se asigure ca noi meritam aceasta finalizare dezirabila. Un complot meschin ar spune unii dintre cei incercati mai aspru, dar binevenit pentru toti cei care realizeaza ca nu varful muntelui este implinirea, ci placerea drumului!

Dar sa revenim la inceputuri si directii, desi nu de putine ori am oftat, impovarat fiind de ipostaza sociala si geografica a minunatei noastre configuratii actuale si am trait la intensitate ridicata, multe dintre consecintele acesteia; nu-mi este greu deloc sa inteleg persoanele care ajung in acel punct critic al unui blocaj in care simt cu toata fiinta lor ca trebuie sa se opreasca si sa schimbe tot. Insa viata a considerat ca printre lectiile pe care trebuie sa le primesc, este necesar sa se numere si cea in care, dupa ce am muscat fortat din neplacutele decantari ale acestei cafele obscure, sa ma ridice pentru a ma abandona in deriva ametitoare a tumultoaselor spume rafinate, lasandu-ma prada seductiilor elitiste.

La inceput totul era confuz, nu intelegeam cum este posibila o trecere atat de brusca de la ceva ce-mi era potrivnic, la acel ceva pe care-l consideram confirmarea evolutiei personale… Insa, sus-mentionatul complot al timpului cu viata, mi-a rezervat inclusiv “luxul” unor explicatii atat de simple si evidente incat… aproape ca-mi era rusine pentru ca nu le observasem, din cauza netarmuitelor mele asteptari in materie de complexitate.
Dupa cum probabil s-a dedus deja, partea neplacuta, care-mi stimulase aversiune fata de tot ce-mi era potrivnic, fata de tot ce nu iesea cum imi doream, fata de toate intentiile zdrobite in stari, mai mult sau mai putin, incipiente, acea parte care devenise in identitatea personalitatii mele, un fel de partizanat impotriva oricaror configuratii profesionale si sociale care-mi vampirizau gandurile si finalitatea pozitiva a acestora; DA, acesta era urcusul dificil, aceasta era ascensiunea, desi eu credeam ca nici nu ma clintisem, si ca orice as face, nu va marca nici o diferenta.

Desi acest sistem in care traim, este atat de bine optimizat incat sa ai prin excelenta dreptul de a fi insignifiant, TOTUSI are si mici fisuri. Poate ca nu intotdeauna este sesizabil si stiu ca de multe ori trebuie sa lupti pe intuneric si sa pasesti catre ceea ce tu crezi ca este INAINTE, nu de putine ori aceasta directie este gresita, insa daca intr-adevar dorinta ta are dreptul de a provoca in mod direct TIMPUL si VIATA, tu vei realiza dupa fiecare decizie eronata ca esti si mai aproape de scopul tau, iar confirmarea pe care o astepti, nu va intarzia sa apara, pentru ca acele fisuri pe care le punctasem, au un dar pentru tine, prin ele vor patrunde mici fascicule de lumina care nu doar ca vor spulbera apasatorul intuneric, ci vor reprezenta cerul instelat dupa care tu te vei putea ghida, ele vor fi busola ta!

Poate parea ciudat, dar nici macar nu vei realiza cand vei fi indeplinit onorabil toti pasii acestui drum initiatic personal, insa daca vei avea curiozitatea unor mici introspectii, va fi evidenta noua ta configuratie, si nu atat prin intensitatea perceptiilor (pentru ca daca nu stiai, ti-o spun eu acum: finetea si naturaletea modului in care tu percepeai lumea, vor avea alte nuante; unii te vor numi “superficial”, insa cei multi te vor considera MATUR, iar daca asta-ti era scopul il poti considera atins) cat prin noua scara de valori a acestora.
Apoi urmeaza acea surda senzatie de liniste, esti exact unde ti-ai dorit, tot universul tau s-a inchegat in forma pe care tu o imaginasei.
Ai ajuns in varf, varful tau! Poti ramane linistit aici, elogiind drumul si peripetiile acestuia; te poti imbata cu ambrozia confirmarilor, elogiul vanitatii va culmina cu modul in care tu ai inteles contrastul si fina pelicula intre lumina si intuneric. Nu-i nimic stingher in tot ceea ce-ti defineste viata, ba chiar totul are o inertie placuta.

Insa uneori chiar si in acest punct… se intampla ceva… ceva ciudat.
Apare o scanteie… din nimicnicia infinitezimala a unui gand, a unei intrebari:

OARE MAI EXISTA SI ALTE VARFURI?

OARE… INERTIA MEA PLACUTA NU-I ALTCEVA DECAT O RUTINA?

Inceputul este cel mai dificil! :)


Leave a Reply