Adaugat de Alex Huditan in categoria Perceptii
Exista criza? / Nu exista criza?
Cineva mi-a spus acum vreo 2 zile ca NU EXISTA CRIZA. Am incercat sa ii spun ca nu exista, poate, criza la nivel personal, dar nu putem generaliza atat de mult cat sa putem afirma asta la nivel global. Nu putem afirma pentru toata lumea acelasi lucru si nu putem ignora ceea ce e in jurul nostru. Sigur, polemica asta o putem dezbate o saptamana si probabil fara sa ajungem la un rezultat concret si comun acceptat.
Discutia insa, venita in contextul unei teme de dezbatere “Despre viata” m-a facut sa ma tot gandesc la cat de mult putem ignora ce se intampla in jurul nostru si sa-mi pun intrebarea “oare pana unde putem merge in aceasta dulce seninatate?”. Cat de mult putem trai in globurile noastre de sticla?
Cum ma pot uita in ochii vecinului meu pensionar care nu reuseste sa-si plateasca medicamentele si intretinerea si sa-i spun: ti se pare ca e criza, ti se pare ca nu ai bani, ti se pare ca esti sarac. Nu e criza, traim intr-o lume minunata.
Cum pot trece pe langa oameni care si-au pierdut joburile si nu stiu ce sa le ofere copiilor de mancare si sa le explic ca eu stiu ca nu e criza?
Cum pot sa traiesc singura in lumea mea si sa fiu fericita in aceasta dulce seninatate fara sa arunc un ochi afara? Cat de mult pot baga in globul meu de sticla in asa fel incat la un moment dat sa nu se sparga? Cat de singuri putem trai, in asa fel incat sa nu ne pese de ce se intampla in jurul nostru?
Dincolo de noi e o lume intreaga pe care trebuie sa o vedem. Nu putem trai noi cu noi si atat. Nu putem trai doar pentru noi. Sunt oameni care au nevoie de ajutorul nostru, care sunt IN CRIZA, fie ca ne place sau nu. A le spune ca nu exista criza este o forma de desconsiderare. A-i ajuta sa treaca de criza ar insemna sa constientizam existenta crizei si efectele ei. A nu fi in criza la nivel personal este un lucru, a sustine ca detii adevarul unic e altceva.
Daca am invatat de la viata ceva important pana acum, am invatat sa nu ma erijez in afirmatii care imi depasesc orizontul meu personal. Si sa nu afirm ceva despre altcineva decat daca mi-o spune el/ea.
Salutare Diana,
In momentul in care am citit acest articol l-am perceput ca pe un usor atac si m-am gandit ceva vreme daca sa-l public sau nu aici pe blog.
Il percep in acest fel, avand in vedere ca persoana la care faci referire ai cunoscut-o si ai relationat cu ea cat se poate de ok la intalnirea noastra.
Am publicat articolul tau pentru ca am promis ca voi publica toate articolele trimise, ca nu voi cenzura in vreun fel sau altul continutul si deoarece imi acorda sansa sa punctez cateva lucruri despre cum se desfasoara lucrurile aici, la “Monday’s Business and Life Talks” :
- aici fiecare este liber sa-si exprime sincer si deschis perceptia despre un anumit lucru, fiind ascultat si incurajat.
Nu exista astfel pareri bune sau rele, idei valide sau gresite, ci doar moduri de a vedea lucrurile, dorinte sau credinte diferite.
- fiecare dintre noi are dreptul la propriile convingeri particulare sau generale.
- fiecare are dreptul de a se implica mai mult sau mai putin in anumite probleme si de trai, simti, sau nu anumite lucruri pe care unii le numesc realitati crude.
- nu suntem toti la fel, avem experiente diferite, venim din locuri diferite si este normal sa gandim uneori diferit.
Doresc sa inchei cu o fraza pe care mi-a spus-o cineva la un moment dat:
“De la cel care te enerveaza cel mai tare, ai probabil cel mai mult de invatat.” (eu am experimentat-o)
Te astept cu drag la urmatoarele intalniri!
Alex, nu atac pe nimeni, iar subiectul articolului este legat fix de intalnirea la care am participat. Asta era si ideea, nu? Sa scriem un material legat de intalnirea la care participam. Nu m-am enervat, imi pare rau daca asta ai crezut. Si nici nu am avut intentia de a face altceva decat sa imi exprim propriul punct de vedere, pe care l-am exprimat si in cadrul intalnirii. M-am gandit ca s-ar putea sa nu vrei sa publici materialul, dar altceva nu am putut scrie pentru ca ma obsedeaza cu adevarat ideea de a-mi impune un punct de vedere asupra unor oameni care gandesc si simt altfel. Modul in care percepem lumea asta e atat de diferit incat daca ne uitam amandoi la acelasi lucru, obiect clar definit si cu contururi bine asezate, sigur vom vedea caracteristici diferite. Eu pot vedea colturile, tu liniile care le uneste. Eu pot vedea culoarea, tu forma. E acelasi obiect. Felul in care il percepem tine de subiectivitatea noastra, insa. Si atunci se transforma in mii de feluri pe cate mii de oameni se uita la el. Iar daca tu n-ai fi spus ca in cadrul intalnirii a avut loc aceasta discutie iti spun sigur ca nimeni nu ar fi sesizat ca materialul a avut ca punct de plecare asa ceva. Putea fi doar o reflectie asupra unei teme extrem de contemporane, din pacate, pe care am mai purtat-o cu multi altii inaintea intalnirii de luni, de la prieteni la parteneri de afaceri si clienti, in online sau offline.