Imposibilul, limitare sau nivelul de la care incepe creatia ?

O tema incitanta, care ne-a « obligat », pe noi, cei de la Monday’s, sa facem un exercitiu de constiinta, incercand sa definim imposibilul. In mod normal, orice istorioara incepe cu o definitie a conceptului despre care vorbim. Insa, eu ma voi abate de la regula si voi spune doar ca imposibilul este relativ, asa cum si unicitatea nu poate fi definita sau poate fi vag explicata.

Titlul ne prezinta o situatie antagonica, in care sunt expuse doua puncte de vedere ale aceluiasi concept : imposibilul. Desigur, totul se intampla la nivel mental, fiecare dintre noi setandu-se pe un anumit nivel pe care vrem sa-l atingem sau pe care vrem sa-l depasim.

Intrebarea, in acest caz, este urmatoarea : ne descurajam in fata a ceea ce credem noi ca este imposibil de realizat sau gasim solutii, aici intervenind creativitatea?

In acest punct al discutiei, Ovidiu si-a sustinut teoria conform careia creatia apare atunci cand trebuie sa gestionam un moment de criza din viata noastra si nu cand dam de o situatie aparent imposibila. Suntem constransi de circumstante si trebuie sa actionam, ceea ce ne da un impuls sa ne mobilizam si sa surmontam ceea ce inainte ni se parea imposibil si ajungem la concluzia ca nimic nu e imposibil. Daca noi nu putem reusi singuri, in mod cert se gaseste cineva care se gandeste cum sa solutioneze o astfel de criza.

Un exemplu in acest sens este reprezentat de o boala pentru care specialistii in domeniu gasesc tot felul de metode pentru a putea ajunge la o solutie. De fapt, cercetarea in acest domeniu nu se opreste niciodata, pentru ca o idee duce la un alt indiciu care poate rezolva situatia.

Dar, creativitatea apare doar in momente de criza ? in momente cand te afli in clipe de disperare? Unii ar zice ca nu. Si aici s-ar referi la artistii carora nu le lipseste nimic si totusi ei continua sa creeze. Eu as zice ca si aceasta e o criza. Una in care artistul TREBUIE sa creeze. pentru ca asa simte, asta e menirea lui.

Eu am citit mai demult o povestioara care il avea ca protagonist pe un barbat cu o conditie fizica jalnica, obosind la fiecare pas, dar cu multa ambitie. Si aceasta vointa a lui extraordinara l-a facut sa vrea sa se autodepaseasca. Asa ca s-a inscris la un maraton. Aceasta avea sa fie marea provocare a vietii lui. Deci, a inceput sa se antreneze.

A inceput sa faca cate un pas mai mult in fiecare zi, realizand la inceput chiar o mica performanta, asta pana cand s-a accidentat , crezand in acel moment ca s-a sfarsit totul. Ca totul a fost inutil. Cu toate ca toti cei din jur l-au descurajat, el a reinceput antrenamentul, accidentat fiind. Era constient ca avea sa concureze cu oameni sanatosi, capabili sa participe la maraton si chiar sa-l castige. Dar nu s-a descurajat, desi in demersul lui a intampinat mai multe crize.

S-a mobilizat atat de tare, incat a castigat, reusind chiar sa doboare recordul care a fost stabilit inainte. I-a intrecut pe cei care au mai castigat ianinte, stabilind recorduri, fiind cunoscuti si apreciati de catre toata lumea, avand nume notorii. Mie imi plac acesti oameni, intrucat iti insufla sentimentul ca si tu, la randul tau, poti face ce iti propui. Iti inspira optimism, chiar daca momente grele sunt foarte multe. Dar, cu cat e mai greu, cu cat nimeni nu indrazneste sa inceapa sa faca acel lucru, cu atat victoria e mai dulce.

Pentru a face tranzitia catre creativitate, o sa sustin afirmatia lui Ovidiu spunand ca doar criza, acel moment mai delicat din viata noastra sta la baza creatiei si nu imposibilul, pentru ca atunci din prima clipa nimeni nu s-ar gandi ca ar fi posibil sa se gaseasca o solutie.

Intr-un final, pentru a raspunde la intrebarea care a declansat toata discutia in jurul acestei teme, ar trebui sa gasim raspunsul la urmatoarea chestiune : imposibilul, exista sau nu ? si apoi, putem broda pe marginea subiectului, cuantificand unde incepe si unde se sfarseste.

Articol scris de:

Violeta Ieremie