Masculinitate vs feminitate

Ti-a spus vreodata cineva ca e cazul sa-ti schimbi comportamentul, intrucat esti fata si te comporti ca un baiat ? Sau, tie, in calitate de baiat, ti-a zis cineva sa nu te mai plangi ca o fata ?

Poate la momentul respectiv ai fost ofensat. Tocmai ti s-au atribuit trasaturi ce apartin personalitatii unei fete, ceea ce este inacceptabil pentru un barbat. In schimb, nu sunt atat de sigura ca in acea clipa femeia s-a simtit jignita de faptul ca cineva din exterior i-a observat comportamentul predominant masculin. Am observat adesea ca femeile vor sa se dezica de feminitate, « imbracand » haine & atitudine tipic masculina. Cu siguranta aveti o prietena careia ii plac parfumurile pentru barbati, de exemplu.

Acest fapt poate fi privit de multi ca o anomalie, fiind adeptii gandirii conservatoare, a celei in care orice abatere de la regula impusa de societate este tratata ca atare, in consecinta individul fiind marginalizat, stigmatizat si acuzat de o alta orientare sexuala decat cea normala.

Ei bine, acesta este un mit. Ca toate lucrurile in care credem cu tarie, pentru ca ni s-a indus de mici aceasta judecata de catre predecesorii nostri. Adevarul este ca in fiecare dintre noi coexista atat latura feminina, cat si cea masculina, una fiind insa predominanta. Aici este discutabil, cum se decide asupra laturii care domina, depinde de mediu, de factori externi, de familie.

Cred ca majoritatea dintre noi stim ca toate comportamentele, atitudinile noastre isi au radacina in frageda pruncie. Daca, copii fiind, fara putere de discernamant, suntem supusi unei serii de factori care nu se potrivesc cu regulile de aur dictate de societate si stiute din mosi-stramosi, este probabil ca mai tarziu acest melanj nedefinit clar sa ne creeze o stare de confuzie.

Sunt eu oaia neagra a grupului de prieteni in care ma invart, pentru ca genetic sunt fata, dar am un comportament de baiat sau e doar o reactie a mea anormala, de sfidare a regulilor, reactie dobandita cu timpul, la aceasta contribuind mai multi factori ? Cam asa ar suna una dintre intrebarile, in starea de confuzie a persoanei in cauza.

Cine stie sa dea raspunsul la asta ? Ne multumim cu faptul ca fiecare individ reprezinta o incununare a celor doi poli, masculin si feminin ?

In acest fel s-a impamantenit si faptul ca barbatii nu plang. Poate nu plang in fata celorlalti, orgoliul lor fiind stirbit. Dar, cu siguranta sunt si ei oameni, au sentimente si sunt mult mai sensibili decat fetele. Si asta pentru ca ei au infruntat mai multe, s-au lovit de mai multe esecuri si atunci s-au calit. Aparent, au devenit imuni. Dar nu inseamna ca sub carapacea lor sensibilitatea a scazut. Poate inca mai plang, adulti fiind, dar in tacere. In gand. Nu vor sa fie vulnerabili, in consecinta au un comportament mai dur.

Asta pentru ca ascund un trecut ce i-a facut sa traiasca situatii extreme, la limita, poate, si prefera sa-l puna intr-un con de umbra. Deci, ataca primii pentru a nu fi atacati ei insisi, la randul lor. E doar o aparenta, insa. Trebuie sa ai curajul sa-i privesti in ochi si sa le spui : nu ma afecteaza comportamentul tau si cuvintele tale. Am devenit imuna la aparente. Spune-mi, deci, ce s-a intamplat ? Poate te pot ajuta. Sau asculta.

Revenind insa la dualitatea masculin/ feminin, dualitate care este in esenta o dihotomie ,coexistand doua concepte ale aceluiasi subiect, in acest caz fiinta umana, vreau sa va povestesc ceva. Eu am fost surprinsa, ca multa lume, de altfel, si nu intelegeam. Pana cand m-a lamurit un prieten foarte bun, francez, pe nume Claude, in privinta acestui subiect.

Este vorba de frantuzoaice. Poate asa veti intelege mai bine tema care a incins spiritele la Monday’s.Se stie ca, desi traiesc in tara care da tonul in domeniul modei, al parfumurilor, al luxului in care orice femeie viseaza sa se rasfete, nativele din Franta nu profita de toate aceste lucruri. As fi inteles daca acest fapt li s-ar parea normal, devenind rutina cotidiana. Dar ele sunt chiar imune la tot ceea ce pentru celelalte femei reprezinta frumusetea, feminitatea.

Din contra, frantuzoaicele sunt foarte naturale.Am trait printre ele si am vazut acest fapt. Foarte simple. Iar Claude mi-a hranit curiozitatea. A spus ca asa e. Si sora lui e la fel, iar motivul pe care mi l-a dat el a fost acela ca ele chiar evita aceste lucruri, considerate apanajul feminitatii, pentru a nu fi catalogate femei usoare. Au crescut cu aceasta conceptie si nu se mai pot schimba. Este deci o conditionare sociala, conditionare ce, insa, nu-i atrage neaparat pe barbati, care cauta un gram de feminitate, acel « je ne sais quoi » ce ar trebui sa existe in fiecare femeie.

Ei cauta acea latura care la ei este foarte mult redusa, aproape inexistenta, latura ce-i face sa se gandeasca cu drag la persoana respectiva, starnindu-le pasiuni ascunse.

Subiectul este atat de complex si poate sa provoace reactii aprinse, insa am vrut sa-l abordez si din alta perspectiva. Mi-am propus sa evit cliseele care ma enerveaza cumplit ( pentru ca ma limiteaaa) si teoriile care uneori sunt prea multe si contradictorii, facandu-l pe interlocutor poate mai confuz decat era la inceput.

In incheiere as vrea sa mai adaug un singur lucru : atat feminitatea, cat si masculinitatea sunt doua concepte pe care trebuie sa le constientizam, sa incercam sa le definim, adaptate fiind la personalitatea noastra si sa incercam sa le cultivam, lasandu-le sa se manifeste cand este nevoie. Circumstantele decid. Dar este de datoria noastra sa stim cum sa le gestionam. Atat barbatii, cat si femeile, au voie sa fie sensibili, dar si fermi cand este nevoie,protectori cu cei din jur, dar si vulnerabili( insa, atentie, daca nu stii cum sa gestionezi aceasta trasatura, este periculos !).

Asadar, avand aceste argumente la indemana, cine ar mai putea acuza barbatii de insensibilitate si femeile de starea prea emotiva, considerata a fi o caracteristica a lor ?

Scris de :

Violeta Ieremie