Revenind la incredere …

Acest subiect, al increderii, este reprezentativ pentru constructia intregii personalitati definitorii pentru o persoana. Dar, ce este increderea si cum se poate “obtine” ea? In cat timp o dobandesti si cum o pastrezi? Sunt intrebari utile atat pentru tine, pentru dezvoltarea personala, cat si pentru relatiile cu cei din jur.

Pe cat de complexa este aceasta tema, pe atat este de frumoasa. Si presupune tot atat de multe situatii de viata, in functie de experienta fiecaruia.

Am o intrebare pentru voi: de ce oare cand vine vorba de incredere, majoritatea dintre noi ne gandim la episoadele neplacute, in care ne-a fost tradata increderea, ceea ce ne-a facut sa devenim mai suspiciosi fata de cei din jur? Sau chiar fata de noi? Ceea ce e si mai grav. Oare a fost in intregime vina celorlalti sau si noi am contribuit la atitudinea lor in ceea ce ne priveste?

O sa incerc sa definesc acest concept din alt unghi. In fond, este vorba de faptul ca te bazezi pe cineva ca sa te ajute intr-o anumita problema. Fie ea palpabila sau emotionala. Si asta pentru ca TU nu detii abilitatile necesare, pentru ca nu cunosti anumite persoane sau pentru ca nu vrei sa incerci sa rezolvi situatia ivita. In acest caz, iti transferi nevoile sau anumite dorinte asupra altcuiva. Cum iti alegi persoanele care sa-ti dea siguranta ca te vor ajuta? Depinde de ei, de tine, de firea oamenilor, de intuitia ta? De aici pot sa reiasa cateva raspunsuri – cliseu pe care vreau sa le ocolesc.

In cazul meu, as avea cateva lucruri de spus. Va vorbi subiectivismul in acest moment, poate voi deveni vulnerabila, dar imi asum aceasta stare. Desi mediul din jurul nostru devine din ce in ce mai instabil, eu inca continui sa am incredere in oameni. Si, din cate am observat, desi trebuie sa fac fata unor persoane dure( aparent), am inca incredere in oameni. Si nu neaparat in competentele lor profesionale, ci in latura lor umana..iar de aici, ni se dezvaluie o alta latura, lucrul cu emotiile.

Sau, uneori, e vorba de intuitie. Sau, de un moment de nebunie, in care te simti in stare ca ai putea face orice. Cu un dram de precautie. Eu am incredere in persoanele straine. O fi bine, o fi rau? Au existat momente in care increderea a fost atat de mare, incat am mers pana in panzele albe, facand lucruri pe care cei din jur nici nu s-ar gandi la ele, aici intervenind frica din partea lor. Sau precautia, si atunci ghidandu-se dupa reguli impuse de ei, ei insisi limitandu-se, traind in confort. Voi ce alegeti? Adrenalina, deschiderea catre oameni, lucruri noi sau frica de necunoscut?

Apropo de necunoscut, eu ador necunoscutul. Stiu ca am divagat de la subiect, dar pentru mine este o tema incitanta, pe marginea careia pot broda si o pot pigmenta cu cateva episoade care s-au intamplat sau de care am auzit. Se pare ca fac parte din categoria persoanelor care se ghideaza dupa latura pasionala si nu dupa cea rationala. Desi, in multi dintre noi se da eterna lupta intre ratiune si pasiune, eu de ceva vreme mi-am definit prioritatea. Cu siguranta aceasta atitudine a mea nu multumeste pe toata lumea. Dar ar fi un efort pentru mine mult prea mare sa incerc sa fiu ceea ce nu sunt.

Revenind la incredere, cine este demn de increderea acordata de tine? Familia? Prietenii? Strainii? TU insuti?

N-as vrea sa va adresez intrebarea retorica care spune cam asa: cine merita investitia ta? Cei din jur, pe a caror abilitati, competente nu te poti baza 100% sau chiar TU? Daca varianta a doua este cea aleasa de tine, cum o poti dobandi? Si asta inseamna sa lucrezi cu tine, sa te cizelezi, sa fii in continua transformare si evolutie. Increderea in tine te ajuta oriunde, in orice colt de lume ai merge. Pentru ca te bazezi pe tine, fara a depinde de ceilalti. Si tocmai de aceea e recomandabil sa experimentezi ceea ce iti place, pentru a avea un orizont cat mai larg si pentru a fi mereu pregatit pentru un alt necunoscut.

Refuzi provocarile, purtand mereu amprenta suspiciunii, sau ai incredere si atunci iti asumi riscul si mergi mai departe, no matter what?

Scris de:

Violeta Ieremie