Adaugat de Alex Huditan in categoria Viata
Teama de esec
Am auzit de-a lungul timpului mulţi oameni spunând că eşecul e benefic, pentru că el ne ajută să creştem învăţând din propriile noastre greşeli. Se spune că eşecul aduce o nouă perspectivă asupra vieţilor noastre şi ne oferă un feedback preţios asupra a ceea ce avem de îmbunataţit. Iar asta ne ajută să evoluăm.
Învăţăm de mici teorii motivaţionale de genul: “cei care au eşuat de mai multe ori au avut cel mai mare succes”. Sau: “propune-ţi să atingi luna şi chiar dacă nu vei reuşi, vei ajunge cu siguranţă la stele”. Sau: “ce ai îndrăzni să faci dacă ai şti că nu poţi eşua?”
Care e până la urmă ideea cu eşecul? Învăţăm cu adevărat din el, sau doar pretindem că o facem? Ştim să renunţăm la timp la ceva care în mod evident va fi un eşec sau persistăm acolo? Avem curajul sa încercăm din nou după ce am eşuat?
Se pare că de multe ori oamenii insistă în aplicarea unei idei deşi sunt conştienţi că va fi un eşec. Ei fac acest lucru datorită sentimentului de angajament: “Am intrat în horă, acum joc”, spun ei. “Nu pot da înapoi tocmai acum. Ce vor crede cei din jur despre mine?” Se întâmplă asta cu antreprenori, cu manageri, dar se întâmplă în egală masură atunci când tragem cu dinţii de o relaţie care nu mai este demult funcţională. De multe ori e nevoie de mai mult curaj pentru a “termina” relaţia sau business-ul decât pentru a le susţine.
Învăţăm deci din greşeli? Sau suntem mult prea orgolioşi pentru asta? De ce ne temem atât de tare de eşec? Pentru că eşecul loveşte direct în stima noastră de sine, adesea mult prea fragilă oricum.
Pe de altă parte deci, atunci când spunem că învăţăm din propriile noastre eşecuri, nu facem de fapt decât să minimizam pierderile, astfel încât să ne protejăm pe cât posibil stima de sine. Blamarea circumstanţelor (nu a fost vina mea, am avut ghinion) sau minimizarea importanţei (oricum nu îmi doream atât de mult să reuşesc) au exact această explicaţie.
Abordăm lucrurile aşa pentru că avem nevoie să ne protejam. Cui îi pasă care e adevărul sau ce putem invăţa din ceea ce ni s-a întâmplat ? Ceea ce contează până la urmă este să găsim în noi capacitatea de a ne automotiva să avem din nou încredere în noi pentru a mai încerca o data. Şi pentru că eşecul loveşte fix în încrederea în sine, tot ceea ce avem de făcut este să o protejăm cu toate mijloacele pe care le avem la îndemană.
Prin urmare, deşi sună foarte frumos ideea că învăţăm din propriile noastre greşeli, în realitate eşecul doare foarte tare. Şi atunci, fie pentru a ne proteja, fie pentru a ne reveni după o lovitura, cel mai adesea alegem nu să învăţăm din eşec, ci doar să îi minimizăm importanţa.
Am auzit la Monday’s o abordare interesantă asupra posibilităţii de a eşua: “când am o idee – spunea Andrei Roşca, mă gândesc din start cum o să fac dacă nu merge aşa, cum o să o fac să meargă”. Până la urmă, atunci când începem ceva – fie că e vorba de un business, fie că e vorba de o relaţie, e bine să ne asumăm din capul locului şi posibilitatea de a nu merge. Aceasta nu înseamnă nicidecum o atitudine de învins, ci o abordare realistă, în care eşecul e ceva posibil (nu probabil) şi care nu ar trebui să ne puna la pământ, ci doar sa ne mai înveţe câte ceva.
Păcat că nu ne mai amintim de câte ori am căzut atunci când învăţam să mergem. Cu toate astea, nu făceam din asta o tragedie şi nici nu cunosc pe cineva care să fi renunţat…
